6 sept. 2014

(HaiHui) Snagov - mai 2014


Sambata am dat o fuga pana la Manastirea Snagov. Ne gandeam sa mergem cu bicicletele, dar nu stiam la ce sa ne asteptam pe-acolo asa ca ne-am razgandit si am plecat cu masina.

Din Bucuresti, pe DN1 pana la Ciolpani si la iesirea din sat sunt indicatoare la dreapta spre Manastirea Snagov si localitatea Silistea, apoi inca cateva stanga-dreapta dupa indicatoare, pana la podul pietonal. Am parcat in fata unor case. La intoarcere a iesit un om suparat si a cerut bani de parcare pentru ca am folosit strada din fata casei lui. :)



Am traversat podul si am dat peste un turn de aparare cu poarta. Acolo un grup de vreo cinci biciclisiti si doi caini ciufuliti, ca niste caricaturi, care stateau la mangaiat. Alaturi un ponei cu un pui. Foarte draguti poneii.














Am dat o tura pe insula in jurul bisericii printre copaci, flori si iasomie. Am gasit alti ponei si niste custi cu un paun, doi curcani si cateva capre cu iezi.

































Am intrat si in bisericuta. Acolo un calugar lua taxa de vizitare. 15 ron - mie mi se parea cam mult. Taxa era scrisa pe o foaie si langa o taxa foto - dar nu am vazut exact cat. Calugarul o fi auzit ca m-am mirat, ca a zis ca e taxa pentru insula... Oricum pentru taxa putea sa se ofere sa ne dea cateva informatii despre manastire, dar nimic... Deja ma gandeam ca poate mai avem ceva de vizitat in afara de bisericuta si de-aia e taxa asa mare. Bisericuta e fain pictata - si din fericire nu au renovat-o cu culori stridente. Tot uitandu-ma pe pereti, am trecut pe langa mormantul lui Vlad Tepes fara sa il vad. Mi-am amintit dupa ce am plecat de pe insula ca l-am ratat.

Am iesit si-am mai mangaiat poneii si a aparut si calugarul pe langa noi. Am intrebat de curiozitate ce fac cu atatia ponei (tinand cont ca de obicei la manastiri au animale pe care le pot folosi pentru mancare: gaini, capre etc) si foarte senin ne-a zis ca ii creste ca sa ii vanda. Poneii pasc iarba si asa scapa de cosit si in plus fac bani din vanzarea poneilor. Si ca el are doar ponei scumpi - la 1800E, n-are de-aia de 500E adusi de prin Europa.

Despre manastire:
- cea mai veche atestare in 1408
- prin 1485 Tepes a construit ziduri, turnul de aparare si o inchisoare
- biserica actuala a fost construita in 1517 de Neagoe Basarab
- legenda spune ca aici e inmormantat Vlad Tepes

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-snagov-68187.html )


De pe pod se vedea un domeniu fain. Am zis ca mergem sa il vizitam, dar acolo toate portile inchise. Pan' la urma am intrebat un paznic si ne-a zis ca se viziteaza doar cu aprobare. Acasa am cautat pe net si era vorba de Palatul Snagov construit de Printul Nicolae si extins de familia Ceausescu  http://www.palatulsnagov.ro/. Se poate inchiria pentru petreceri, intruniri etc.

Paznicul ne-a trimis la sa mancam o ciorba la Hanul Vlasiei, ca sigur o sa ne placa. Am mers prin padure, pe un drum plin de gropi. Padure faina, tufe de soc pe margini, dar multi tantari...

La han mancarea a fost naspa. Am luat o lasagna (pe care probabil au incalzit-o la microunde si dupa ce-am luat de doua ori din ea, am descoperit ca e bocna), iar ciorba de burta a fost cam naspa. Noroc ca nu fac ei si berea. http://www.hanulvlasieisnagov.ro/
Totusi locatia e faina pentru o iesire la suc/bere - aveau o terasa rustica, aveau si mese intinse pe sub copaci, iesire la lac, loc de joaca pentru copii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu