(Hai-Hui cu copiii) Plimbare prin Ciucas

De vreo doua-trei  saptamani tot vreau sa mergem la munte, dar din diverse motive nu am mai ajuns. In plus am tot sperat sa pot face rezervare la Cabana Varful Ciucas, dar nu se gasesc locuri - trebuie facuta rezervarea cu cate-o luna inainte.

Vineri am facut rezervare la Cheia, la pensiunea Silvian si am si platit camera, sa fiu sigura ca de data asta si ajungem.


Sambata trezirea la 6, bagajele in masina, copii in scaunele lor si la drum spre Cheia. Nici nu am iesit din Bucuresti ca au inceput cu "Cand ajungem?" , "Mai avem mult?" etc si erau foarte enervanti, mai ales R. Le-am zis ca avem doua solutii: ne intoarcem sau se linistesc si mergem mai departe. Se pare ca isi doreau si ei la munte ca nu au mai facut scandal tot drumul: ne-am jucat fazan si ne-am distrat, iar pe DN1 A ne-am bucurat de culorile de toamna ale padurii. Arata superb! 


Am ajuns in Cheia pe la 9:30. Pana la Cabana Ciucas am urcat cu masina. Drumul e ok pentru 4x4, noi am sunat inainte la cabana ca sa ne asiguram ca se poate urca. Daca eram fara copii am fi mers pe jos, padurea era superba si chiar merita facut traseul pe jos.  Dar cu copiii nu am vrut sa riscam, pentru ei ar fi fost prea monoton pe drum prin padure  si nu cred ca ar fi ajuns nici macar pana la cabana. Am preferat sa facem un traseu mai interesant.

Am parcat langa cabana. A venit cainele urias in vizita la noi, dar cum nu aveam mancare pentru el, a plecat la altii. Echiparea cu bocanci si rucsaci (inclusiv copiii). Le-am dat copiilor bete de tura ca erau foarta incantati de ele si am pornit la drum spre varf. Nu aveam asteptari prea mari, am zis ca mergem cat de mult vor, ne oprim sa ne jucam si asta e. Pana la urma important era sa stam la aer curat si sa ne simtim bine toti.


Am mers doar vreo 500 de m si brusc li s-a facut foame. Pauza de sandwich. A venit si pisi de sus de pe traseu (pisica gri de la cabana se pare ca urca cu turistii care ii dau mancare). A stat cu noi cat am mancat, si apoi a plecat la altii care s-au oprit mai sus putin de noi.

Pe traseu am oprit destul de des, pauze scurte de baut apa sau de rontait batoane cu cereale,  mere sau banane. I-am motivat cu "haideti pana la stancile alea, mai facem acolo o pauza", "urmeaza si o portiune de catarat", "hai sa vedeti babele - sunt niste stanci care arata ca niste babe care se pupa". Eu cu S (3 ani) ne-am jucat de-a Nexo Knights si betele de tura au devenit sulita si buzdugan. Toti bolovanii de pe drum (inclusiv Babele la sfat) erau monstrii iesiti din Cartea monstrilor si trebuia sa ne luptam cu ei. Mi-a vorbit tot drumul despre cavelerii Nexo si despre cum se lupta ei cu raufacatorii.  Iar R cu taica-su s-au jucat de-a Lego - Politia montana (erau hotii urmariti de politie prin munti si se tot ascundeau pe dupa bolovani sau urcau pe ei sa vada daca sunt urmariti).

Si "Babele la sfat", nu sunt babe, R mi-a zis ca seamana de fapt cu un caine si o maimuta.

Imediat dupa babe, R a inceput sa cedeze, a trebuit sa insistam sa urce ultima panta pana pe varf. Am zis ca sigur ii era foame - a mancat doar o banana si un mar (ca brusc nu mai erau bune nici sandwichurile de-acasa, nici alea cumparate de la Subway, iar checurile, unul cu legume si altul cu fructe uscate facute de mine, sunt oribile si nu vrea nici sa le guste).

Eu cu S. am luat-o inainte, ca mi-era ca cedeaza si el daca il vede pe frate-sau ca nu vrea sa mai mearga. Pana la urma au ajuns si ei dupa vreo 10 min - l-a convins ca o sa ii para rau daca a renuntat asa aproape de varf.  Pe varf, pauza de mancat si de facut cateva poze. Eram foarte incantata ca au ajuns pana acolo. Mai ales ca nu ma asteptam sa reziste S., credeam ca cel mult pe la Tigai ne vom opri.

La coborare eu am ramas cu R. iar S. a plecat mai in fata cu H.- nu stiu de unde avea S atata energie, dar s-au miscat foarte repede. R a tras vreo doua trante ca isi tot baga betele de tura in fata picioarelor. I-am tot zis cum sa tina betele, dar degeaba. Pana la urma a renunatat la ele si le-am pus pe rucsac. Nu a comentat decat cand am ajuns la lac, ca nu vrea sa mai mearga si ca de ce trebuie sa mergem asa mult. Dar cred ca voia sa stea mai mult la lac si sa arunce pietre, dar fiind ca eram rupti de foame trebuia sa ajungem la cabana sa comandam ceva.

La cabana nebunie. Abia am gasit o masa pe terasa si asta pentru ca am avut noroc ca tocmai s-a ridicat cineva cand noi am ajuns. Ne-am intalnit intamplator si cu o amica si fiica ei, copiii s-au alergat prin curte la soare si au sarit pe trambulina (nu inteleg de unde mai aveau energie). Au adus destul de repede ciorbele, dar dupa felul doi am stat mai bine de o ora. Erau total depasiti de puhoiul de oameni care voiau sa manance la ei. Pe la 5 am plecat. Copiii au adormit instant pe drum - nu au contat hurducaielile. Padurea era si mai faina in lumina de la apus, decat dimineata.

La pensiune am stat in curte pe balansoar pana pe la 7 cand am inghetat. Camera cam naspa - cel putin pentru copii - avea o platforma suspendata cu patul dublu sus (doua paturi simple unite) la care se ajungea pe o scara foarte abrupta si jos o canapea. Normal ca S. a urcat si coborat de pe scara de nu stiu cate ori si ne era frica ca o sa plece noaptea din pat si o sa cada in cap. 

A doua zi dimineata aveam in plan o plimbare la Muntele Rosu cu program de voie. Adica as fi vrut sa urcam cat mai mult spre vf Gropsoarele, dar daca pruncii nu ar fi vrut, ma multumeam si cu stat la soare in poiana mare de langa cabana Muntele Rosu si o masa la cabana Silva. Din pacate nu am mai ajuns la Muntele Rosu, pentru ca pe la 11 noaptea R. a facut febra mare. Am avut la mine doar Nurofen, nu stiu cum de am uitat sa iau si Panadol cand am facut bagajul. Pe drum a fost aiurea - copiii au dormit, dar noi eram cam terminati, din fericire am ajuns acasa cu bine pe la 1:30.

Bonus: panoramele facute de Horatiu.