26 feb. 2019

(Hai-hui cu copiii prin Bucuresti) The Lego Movie 2 la Cinema City Sun Plaza


A venit R. de la scoala si cica vrea sa mergem la cinema sa vedem Lego Movie 2 (pe primul l-au vazut acasa pe HBO Go, parca...). Am zis ok, vedem in weekend cand e in program. Normal ca la scoala au inceput sa vorbeasca si despre filme si mers la cinema, si cum alti colegi au fost sau urmau sa mearga a vrut si el sa ii ducem.

Eu am incercat sa ii conving sa mergem la Asterix. Mi s-a parut mai fain decat Lego Movie, dar na.. cand copilul si-a pus in cap ca vrea Lego Movie 2, nu ai cu cine vorbi...  In schimb ma intrebam daca S. o sa aiba rabdare tot filmul, daca o sa fie deranjat de sonorul prea tare, daca o sa vrea sa stea cu ochelarii pe ochi etc.

Pana acum am evitat cinematografele, noua ni se par mult prea zgomotoase. Chiar si pe noi ne deranjeaza (si din cauza asta nu am mai fost la cineva de vreo 7 ani), iar pentru copii mi se pare ca e exagerat de tare sonorul (mai ales in prima parte, la reclame, dar uneori si in timpul filmului). In plus acasa daca nu imi place filmul, il schimb, nu stau sa ma uit la vreo porcarie. Copiii se uita acasa la tv de doua-trei ori pe saptamana (HBO Go, DVD-uri sau Netflix), in timp ce eu imi vad de treaba. De cele mai multe ori se uita la filme pe care eu le-am vazut sau la seriale care mie nu imi plac (gen Lego Ninjago sau alte balarii), dar din cand in cand ii conving sa ne uitam impreuna la filme pe care nu le-am vazut si sigur imi plac si mie. Asa am vazut impreuna: Rise of the guardians, Ferdinand, Coco, Storks, etc. In plus e mai comod acasa pe canapea, cu fructe si nuci de rontait, in loc de floricele si porcarii de sucuri.

Ce mi-a placut: am fost placut surprinsa de ochelarii 3D si de film - chiar au evoluat mult de cand nu am mai fost eu la cinema, filmul a fost destul de ok (eu sigur as fi preferat mai mult Asterix)...

Ce nu mi-a placut: sonorul foarte tare, jegul pe care il lasa oamenii dupa ei, timpul pierdul la cozi (coada imensa la bilete rezervate, cozi imense la rontaieli), ca nu ai prea multe chestii de ales de la magazinul ala (de ex lui S nu am avut ce sa ii cumpar - lui nu ii plac nici floricelele, nici alunele alea condimentate). 

Copiii au fost foarte entuziasmati, cum s-a terminat filmul au zis ca vor sa venim si la Lego Movie 3 cat mai repede :) . Iar S. a fost atat de entuziasmat, incat nu vrut sa plecam pana nu s-a terminat tot genericul.

R. si-a luat luni cu el tricoul cu Lego Movie 2 sa se schimbe la afterschool. De obicei iese cu scandal seara ca nu se schimba in trening si tricou pe motiv ca uita si isi face praf pantalonii in ghenunchi pe-afara si bluza alba de scoala. Si nu imi venea sa cred, dar chiar s-a schimbat ... (tricoul l-am cumparat eu de la C&A acu vreo luna pentru ca fiind cu omuleti lego am zis ca sigur ii va placea, fara sa ma gandesc ca o sa ajungem la film. 

In concluzie... vom mai merge din cand in cand si la cinema... 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu