Ne-am intors acasa, dupa doua luni de Maramures.
Am reintrat in haosul de aici, poluare, aglomeratie, totul pe fuga. Dupa o pauza asa lunga toate acestea sunt mult mai deranjante, decat inainte.
Inceput de octombrie si deja m-am saturat de betoane si parc, vreau natura. Am ales sa facem o tura de-o zi pana in Cheile Zanoagei - ceva lejer pentru prunci.
|
|
Am plecat devreme, am ajuns devreme - mai erau doar vreo doua masini parcate pe langa Campingul Zanoaga. Traseul a fost foarte ok pentru prunci - au mers bine, le-a placut partea cu lanturi, le-a placut raul si sa arunce pietre in el. Am ajuns pana la barajul Scropoasa, dar nu au fost incantati prea tare - era si putina apa si era tulbure si urat. De la baraj s-a aglomerat tot mai tare, asa ca ne-am intors rapid la Cascada 7 Izvoare. Atunci au inceput si comentariile lui S. ca nu mai poate, ca a obosit, ca il doare piciorul (inca nu am reusit sa imi dau seama daca il doare de-adevaratelea sau gaseste motive sa ne oprim pentru ca e obosit). La cascada, am coborat pana la rau, ne-am apropiat cat am putut pe pietre de cascada. Pruncii au fost chiar incantati de sariturile de pe o piatra pe alta.
La intoarcere spre masina a fost groaznic - foarte aglomerat. Cu toata pandemia si restrictiile - erau grupuri si de cate 30 de oameni gramada, fara masti, fara distantare, de abia puteai trece de ei pe chei. Era mai aglomerat decat duminica in parc intr-o zi calda de primavara. Clar nu mai calcam pe-aci, poate doar la iarna...
Trebuie sa caut trasee lejere pentru prunci si mai putin cunoscute - sau macar mai late, ca sa putem ocoli grupurile si puhoaiele de oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu