23 iun. 2021

(Hai-Hui cu copiii) Bucegi - de la cabana Padina in Saua Strunga

 

Nu am mai fost de mult pe munte, asa ca am inceput sa ma agit sa organizez o iesire. Ma tenta Macin, tinand cont ca erau infloriti bujorii si nu i-am prins niciodata. Am chemat verisorii, dar ei nu au fost de-acord sa plecam cu corturile, deci a trebuit sa caut casute sau pensiuni. Cum in zona nu prea sunt si ce era pe booking era deja dat, nu am mai rezervat nimic si a trebuit sa ne reprofilam. 

Pana la urma cum deja era vineri si inca nu am gasit nimic decent unde sa ne cazam, am ales sa mergem in tura de o zi. Ceilalti verisori au preferat mai aproape de ei, asa ca am ales Bucegi si am hotarat sa mergem in zona Padina - Pestera si in functie de vreme (ca se anuntau si ploi) sa hotaram pe loc ce facem. 

Am incercat sa ii convingem si pe parintii prietenilor copiilor sa vina si ei, dar nu au vrut, mai ales din cauza trezitului devreme. Eu speram sa vina, ca sa aiba si pruncii cu cine sa se distreze pe traseu.

Dimineata am plecat pe la 7:30. Cum ceilalti au intarzaiat cu apoape o ora plecarea, noi ne-am oprit si la Turbaria Laptici, dupa lacul Bolboci. Din pacate in perioada aceea nu era nimic special - vegetatia inca era pleostita dupa topirea zapezilor, iar traseul pe scanduri era cam rupt in cateva locuri.  

Ne-am oprit in fata la Padina si am mai asteptat vreo jumatate de ora, am mancat si ne-am echipat. Cand au venit ceilalti am pornit spre Saua Strunga pe banda rosie. Nu am iesit din padure, cand am vazut urme de urs, asa ca ne-am pus pe vorbit mai cu spor si fluierat din cand in cand si am ramas in grup toti. Cand am iesit in golul alpin am rasuflat mai usurati. 

Vremea a tinut cu noi, nori si soare, peisajul placut, plin de branduse pe pante, petice de zapada din loc in loc. Am trecut si pe niste zone cu zapada mai intinse si ne-a parut rau ca nu aveam parazapezile la noi, cand ne-a intrat in bocanci putina zapada (pruncii au comentat ca s-au udat si ca e rece, dar de la mers s-au incalzit imediat). 

Cam dupa doua ore am ajuns la refugiul Strunga. S. a fost incantat de casuta mica de lemn si a luat-o inainte sa ajunga primul la ea. Am intrat, am ridicat oblonul, ne-am lasat rucsacii pe priciuri si am stat la soare afara pe banca. Copiii au gasit o lopata si au inceput sa curete zapada de pe o banca si din fata refugiului. 

Eu cu H am urcat pana in Saua Strunga stiind cat de faina e privelistea de-acolo. Ceilalti nu au vrut sa mai vina. Am facut cateva poze si la intoarcere i-am convins sa urce si ei sa vada Craiul, Iezerul, Fagarasul. Doar S a ramas la refugiu cu H, fiind prea ocupat cu curatatul zapezii, ca sa ii mai pese de priveliste. 

Cum am coborat iar spre refugiu am vazut ca se strang nori negri si ne-am hotarat sa coboram spre masina, ca sa ajungem cat mai jos inainte sa inceapa ploaia. Inainte de stana a dat o rapaiala de cateva minute, dupa care s-a oprit si a iesit iar soarele.

Am ajuns la masina destul de devreme, asa ca am avut timp sa mergem sa vedem si Pestera Ialomicioarei. Eu nu am mai fost de vreo 15 ani si nu mai stiam cum e (la cat de aglomerata e vara zona, nici nu as fi vrut sa o mai revad mai curand, dar acum era perfect - cativa oameni in toata pestera). La intrare ne-am echipat cu casti (foarte aiurea ca nu aveau clemele de prins si trebuia sa le tot tinem cu mana sa nu cada, cand ne aplecam). Copiii au fost incantati, mai ales de cascada din pestera. 

Am ajuns la concluzia ca zona Padina, Pestera e perfecta de vizitat primavara devreme, eventual pe ploaie, cand inca nu vine puhoiul de turisti si nu se deschide balciul cu tarabe cu mici, gratare de mai sus de Padina.

A fost foarte fain! 

Traseu: cabana Padina - Saua Strunga (banda rosie) - aprox 2:30h urcare cu pruncii - si retur








   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu