29 mar. 2022

(JOCURI pentru copii) - Lista cu cele mai faine jocuri (boardgames) (+5 ani) - 3

Lista 1

Lista 2

 

1. Quoridor  - de la Gigamic (+6 ani)

Joc de strategie. Trebuie sa duci pionul pe partea opusa, dar adversarul iti bareaza calea si face un labirint ca sa te incurce. E fain, ne-a placut. Se termina destul de rapid, ceea ce e perfect pentru ca nu ajung sa se plictiseasca. 

Avem cutia mica, pe care putem sa o luam usor si in vacante. 

2. Dixit - de la  Libellud (+6 ani)

Carti cu imagini, unul dintre jucatori e povestitorul, alege o carte din cele pe care le are si ii da un titlu/indiciu/descriere cat mai generale, inventive sau sa ii incurce pe ceilalti. Ceilalti aleg cate-o carte din mana care sa se incadreze in descriere si toti pun cartile pe masa, se amesteca si apoi  jucatorii trebuie sa descopere care este cartea povestitorului si primesc puncte.

E fain. Lui S ii place mult.

4. Scotland Yard - de la Ravensburger (+8 ani)

Domnul X (noi ii mai spunem Hotul) fuge de detectivii de la Scotland Yard, poate merge cu metroul, autobuzul sau taxiul prin Londra, dar isi dezvaluie locatia doar din cand in cand. Detectivii trebuie sa il prinda.    

Lui R ii place mult sa fie Dl X. Sa joci ca detectiv e mai greu, pentru ca trebuie sa gasesti toate posibilitatile de miscare ale lui X si sa estimezi in ce parte a mers si uneori scapa din incercuire si il cauti in alta parte de harta fara macar sa stii ca te-a ocolit. E fain de jucat in cat mai multe persoane, altfel dureaza prea mult. Eu nu sunt foarte incantata, mai ales ca mereu trebuie sa fiu detectiv.

5. Exploding Kittens - de la Asmodee (+6 ani)

Joc de carti foarte fain si distractiv. Jucatorii trag carti pe rand, cand nimeresc pisica exploziva pierd jocul, daca nu au o carte dezamorsare. Poti forta jucatorii sa ia carti din teanc (cu cartea Atac) sau sa refuzi sa iei carti (cu cartea NU) daca stii ca urmeaza o pisica exploziva, poti fura carti de la alti jucatori (cartile de Favoare). Jocul dureaza putin si se lasa cu distractie (daca nu se bosumfla unul dintre prunci ca a pierdut :D )

E perfect pentru vacante. 

6. Dobble Harry Potter (+5 ani)

Joc de atentie. Multe cartonase cu desene (inspirate din Harry Potter). Sunt mai multe variante de joc (sa strangi carti, sa scapi de carti, sa dai carti adversarilor) - dar ideea e sa gasesti desene similare pe doua cartonase. E destul de amuzant. 

Cartile sunt in cutie metalica, usor de transportat. 

8. Panic Lab  (+5 ani)

Joc de atentie. Cartonase cu  amibe, laboratoare, gauri de aerisire, schimbare de culoare sau directie si 4 zaruri. Amiba a fugit din laborator. Se arunca zarurile si aflam de unde a fugit amiba, cum arata si directia in care a plecat. Cine gaseste primul amiba primeste un punct. 

Lui S ii place mult, restul nu suntem asa incantati.

9. Carcassonne Big Box - de la Oxygame (+6 ani)

Joc de strategie. Fiecare trage cartonase (patratele dintr-o harta)  - care se pot combina gen puzzle ca sa construiesti cetati, drumuri, manastiri si campuri. Fiecare jucator are pioni (tarani, preot etc) cu care isi marcheaza cetatile, drumurile, manastirile. Primesti puncte cand termini o cetate, drum, manastrire, etc Daca ai mai multi pioni intr-o cetate decat adversaul poti cuceri cetatea si sa ii furi punctele.

E foarte fain. Dureaza destul de mult, are multe extensii (cateva nici nu am scos inca) si multe reguli pentru fiecare, dar noi am scos extensiile pe rand, ca sa ne obisnuim cu cate un set de reguli. Exista si jocul clasic, fara extensii, dar si varianta mai simpla pentru copii.

10. Pylos - de la Gigamic (+6 ani)

Jucatorii construiesc o piramida din bile. Castiga cel care pune ultima bila in varf. Exista reguli prin care poti sa salvezi bile (in loc sa pui bila noua, o ridici pe una existenta pe un nivel superior). 

E fain, trebuie atentie. Ii place chiar si lui S. 

Avem varianta in cutie mica, asa ca e usor de transportat in vacante.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu