2 iul. 2019

(Hai-hui cu copiii prin Bucuresti) Toy Story 4 la Cinema City Sun Plaza


Am fost iar toti la cinema. Dupa experienta cu Lego Movie 2, care le-a placut pruncilor, a trebuit sa repetam iesirea. Tura asta am mers si cu o colega de-a lui R si parintii ei.

De atunci R a mai fost o tura cu afterschool-ul (Singuri acasa 2 - Secret life of pets 2) si o tura doar cu tatal lui la Haios si Blanos (ca S. nu a vrut sub nici o forma si a fost musai sa raman acasa cu el) si a fost incantat si de filmele respective.

Acum am ales Toy Story 4, pentru ca le-au vazut pe cele dinainte acasa si le-au placut mult. In plus au si cartile si am citit din ele de nu stiu cate ori.

Filmul e dragut. Are doar cateva faze mai "inspaimantatoare" cu niste papusi-marioneta care arata cam dubios si cand apar alea brusc pe tot ecranul au tresarit toti copiii (pana si eu :D ).

De data asta nu a fost coada la bilete si nici la popcorn. Din pacate nimic altceva de cumparat acolo care sa fie si bun. Chiar nu inteleg de ce nu baga si niste sucuri naturale, fructe si alune simple (nu doar arahidele alea pline de condimente si chimicale).

 





1 iul. 2019

(CARTI pentru copii) Nic Nastrusnic - de Francesca Simon (+4 ani)


Prietena lui R. ne-a recomandat cartea. Ea a citit-o singura si a zis ca e amuzanta.
Am luat-o si eu, in ideea ca o citeste R. singur, ca e usoara. A luat-o la after school cu el si in cateva zile aproape ca a terminat-o. Mi-a povestit si parea chiar haioasa. 

Cand R. a plecat in tabara, i-am citit-o si lui S. I-a placut si lui.

Nic eu un baietel care face tot felul de prostii. Atat de multe incat parintii nici nu isi mai dau seama cand nu face prostii, si de multe ori il cearta tot pe el cand face fratele lui cel perfect vreo prostie. Face prostii peste tot, nu doar acasa: la cursul de dans pe care il uraste (a distrus spectacolul si a primit interdictie sa mai vina vreodata al curs) sau cand pleaca in camping cu parintii si fratele lui, in loc sa stranga lemne din padure pentru foc, a ars tarusii de la corturi asa ca au fost nevoiti sa se mute intr-un camping in care aveau pana si televizor si paturi in niste corturi mari (de fapt el acolo isi dorea sa ajunga).

(Hai-Hui cu copiii) Domeniul Stirbey - Buftea



Sambata de mai, frumos afara, am decis ca meritam mai mult decat o plimbare prin parc si ne-am decis rapid sa mergem la Domeniul Stirbey, ca tot nu am mai fost niciodata. Am incercat o singura data sa il vizitam acum vreo 7-8 ani, dar era inchis in ziua respectiva si de atunci nu am mai facut nici o incercare. Tura asta am sunat dinainte, sa ne asiguram ca nu mergem degaba.


Am plecat din Bucuresti pe la 1, cu gandul la mancare. Stiam de ceva timp ca pentru a vizita domeniul, trebuie platita o taxa de 50 ron de adult, dar care devine voucher la restaurant, asa ca am mers direct la terasa sa mancam inainte de plimbare. Mancarea a fost ok (desi pulpa de rata e mai moale si mai buna la Ikea decat la ei), si destul de scumpa. Mi s-a parut aiurea ca erau unii care nu mai aveau loc si au stat in mijlocul terasei vanand o masa. Pe mine ma agaseaza chestiile de genul asta si nu inteleg de ce nu amenajeaza un loc la bar, etc pentru cazuri de astea, iar chelnerii sa ii ia la rand in momentul cand se elibereaza mese. De ce li se da voie sa stea in capul clientilor?


Dupa ce au mancat rapid, copiii au fost liberi sa stea sa se uite la pasari - in fata terasei e un tarc in care sunt tot felul de pasari: pauni, porumbei etc. Apoi am plecat la plimbare, am trecut lacul si apoi topaiala prin padure. Foarte faina padurea - copaci batrani si incredibili de grosi. Din loc in loc sunt foisoare pentru evenimente.


A fost foarte faina si Capela Sfanta Treime. Mi-ar fi placut sa fie deschisa, chiar sunt curioasa cum e in interior (am cautat pe net poze si pare destul de degradata si neintretinuta, deci... nu cred ca am piedut nimic... eu chiar ma astepta sa fie deosebita).

   

Am urcat si in Castelul de Apa destul de mult, eram curiosi daca se vede vreo priveliste faina de sus - dar nu se vedea nimic de copaci, iar R. a dorit sa se intoarca inainte sa ajungem in varf.


Am ramas pe o alee mai putin circulata unde ne-am jucat "sticluta cu otrava" si "leapsa" si apoi acasa.