22 dec. 2020

(Hai-Hui cu copiii) Muntele Rosu


1 decembrie. 4 zile libere. Planuri mari. Speram sa rezerv doua nopti pe undeva la munte si sa facem trasee usoare. Ne-am gandit si razgandit de o gramada de ori, ca mai bine nu rezervam din timp ca cine stie ce se intampla (poate ne carantineaza in Bucuresti sau carantineaza vreo zona de la munte... ). Am zis ca rezervam atunci cu 2-3 zile inainte daca mai gasim ceva. Unii dintre verisorii aveau alte planuri, ceilalti nu au vrut sa mai mearga, deci era exclus sa rezervam singuri o pensiune intreaga.

Am ales sa mergem doua zile la munte, fara cazare - sambata si luni, cu duminica zi de pauza, iar marti sigur era prea aglomerat la intoarcere ca sa merite agitatia. Pana la urma au venit si verisorii care aveau planuri, cand planurile lor au esuat. Pentru sambata am ales Muntele Rosu - in speranta ca e mai putin aglomerat DN1A la dus.

Cand am plecat de-acasa era ceata deasa si deja imi inchipuiam brazii plini de chiciura de pe munte, am luat inclusiv lopatele pentru prunci sa se joace in zapada. Cand am ajuns la cabana Silva, am fost surprinsi de soare, nici o urma de zapada. I-am asteptat pe ceilalti vreo jumatete de ora, ca ei au avut ghinion si au prins toate barierele de la tren pana in Cheia. 

Am plecat pe traseu. Speram sa fie mai cu succes decat ultima tura (cu un an inainte S s-a oprit exact la marginea padurii, la 100 m de sosea, unde erau plin de conuri si nu s-a mai miscat de-acolo cateva ore). Au urcat panta super ok, nu ma asteptam sa nu aud comentarii, dar din nou au fost destul de prinsi sa le povesteasca verisorilor despre filme, jocuri etc. Pauza la statia seismologica. Pauze mai sus la vreo trei copaci- sediu (conifere mari, cu ramurile pana jos, numai bune de ascuns de cei de pe poteca si facut sediul spionilor etc). 


Mai sus pe Muntele Rosu am dat la umbra si de putina zapada, a inceput atacul copiilor asupra noastra. Am mers mai departe cu glugile pe cap, ca nu stiam cand ne bombardeaza. Apoi S. a cedat, nu mai voia sa urce, desi mai era putin. Iar am avut de insistat, convins, tras de el ca o sa ii para rau daca nu termina, ca mai e putin etc. Pana la urma brusc s-a razgandit si a urcat. 

Am mers doar pana la rascruce - nu au mai vrut pana pe vf Gropsoarele.Dar de la rascruce se vedea marea de nori pe cealalta parte de Ciucas. A inceput vantul si frigul, ne-am infofolit si am stat doar putin ca sa nu inghetam. 

Coborarea a fost mult mai rapida: cate o oprire scurta la sediile de sub copaci si inca una la final, aproape de cabana Silva, la marginea padurii, unde pruncii si H. au incins un razboi cu conuri cat am mai avut soare. Pe urma spre casa. 

 Din pacate luni H a fost prea obosit si nu a vrut sa mai mergem la munte, asa ca am ramas cu doar o zi de balaureala din cele trei la care speram eu. Si mi-a parut rau ca nu am rezervat totusi cazare.









(Hai-Hui cu copiii) Moeciu de Sus si Saua Joaca (Piatra Craiului)

Dupa weekendul din Ciucas am hotarat cu verisorii sa facem o iesire la pensiune - sa luam o pensiune mai mica, ca sa fim doar noi, sa facem seara un gratar ca sa nu fim nevoiti sa mergem pe la restaurante. Am gasit cazare chiar ok in Moeciu de Sus. 

   

Sambata ne-a plouat toata ziua si mi-a anulat planurile de traseu - eu aveam chef de bantuit, padurea arata superb in culorile de toamna. Pana la urma ne-am multumit cu stat prin sufrageria pensiunii la povesti, jocuri, vin fiert, gratar, smotocit pisicile de afara. 

 Duminica dimineata era vreme superba, soare printre nori albi, putina zapada si chiciura pe sus prin padure. Dupa ce am strans si lenevit prin curte am plecat in satul Pestera. Aveam in plan traseul pana in Saua Joaca. Stiam ca e lejer si ca avem o priveliste faina spre Crai. Eu aveam sperante ca poate ajungem chiar pana la Refugiul Grind, dar urma sa stabilim in Saua Joaca ce facem.

   

 

Satul Pestera era superb ca de obicei, cu casele rasfirate pe dealuri, culorile de toamna ale copacilor, cu privelistea spre Bucegii albi. Am mers cu masina pana unde s-a terminat asfaltul, am gasit loc de parcare si am pornit pe jos spre cabana Casa Folea. De acolo pe cruce rosie spre Saua Joaca, pe drumul forestier. Din loc in loc la umbra mai era zapada, copiii au pornit bataie cu bulgari, chicoteala si drumul a fost mai usor. 


Mai sus cum am iesit printre barzi, am dat de zapada mai multa si un peisaj superb, incepea sa se vada creasta Craiului. Saua Joaca e foarte faina, cu priveliste spre Piatra Craiului. Am stat acolo vreo 20min, pauza de masa, timp in care au inghetat pruncii - de la topaiala prin zapada le-a intrat in bocanci, asa ca acum erau uzi (am pus pe lista sa cumpar si parazapezi pentru copii cu prima ocazie). S-a dus planul meu de-a ajunge pana la refugiul Grind - dar eram multumita si cu atat. Eu am urcat putin mai sus, de unde aveam vedere mai faina spre creasta si spre Bucegi, am facut cateva poze. Apoi am plecat spre masina.



Din pacate drumul de intoarcere spre Bucuresti a fost groaznic. Am facut greseala sa ne intoarcem pe Valea Prahovei - am facut 5 ore pana acasa. 

Traseu: Casa Folea - Saua Joaca si retur -> marcaj: cruce rosie

Timp: aprox 2h urcare, 1:15h retur













10 dec. 2020

(Hai-Hui cu copiii) Ciucas - octombrie 2020

 

Urmatoarea tura la munte am facut-o tot in octombrie.  Am ales Ciucas, cu urcare de la Cabana Ciucas. Traseul il mai facusem cu pruncii cand S. avea doar 3 ani, deci clar puteau amandoi sa il faca fara probleme.

 

De data asta nu am mers singuri, am luat cu noi o verisoara si prietenul ei si a fost perfect pentru ca pruncii le-au povestit despre Harry Potter, Star Wars, desene animate si jucarii si aproape ca au uitat sa mai comenteze ca au obosit sau ca s-au plictisit. Nu stiu daca ei au fost la fel de incantati de valul de informatii primite, pe cat au fost pruncii de incantati sa le dea, dar tinand cont ca au mai venit cu noi dupa aceea, presupun ca nu a fost asa rau.

Am urcat pana la cabana Ciucas cu masina. Am ajuns devreme, ne-am echipat si am pornit. Traseul a fost fain, vremea superba, de tricou, peisajul de toamna colorata. Pe S. l-a atras lacul/balta de dupa cabana, voia sa ramanem acolo, l-am convins ca ne intoarcem si ne oprim mai mult. Am facut pauze multe, mai ales de mancat prostii. 

Comentarii de la prunci au fost mai putine decat altadata si doar cand am ajuns aproape sus. Mai aveam 10 min pana pe varf, deja se vedea varful si S. s-a asezat pe jos si nu a vrut sa mai mearga, tot ce voia era sa coboare. R. a plecat mai departe cu ceilalti. Noua ne-a luat jumate de ora sa il convingem pe S sa urce pana sus: ca o sa ii para rau, ca sa isi duca mamutul pana pe varf, ca poate se vede fain pe partea cealalta etc. Pana la urma a urcat. Am stat 5 min ca a inceput sa bata vantul rece si am plecat. Initial am vrut sa mergem pe traseul care ocoleste Tigaile (traseu care mie imi place foarte mult), dar tinand cont ca S. a comentat la urcare, am preferat varianta cea mai rapida si usoara. 

S. a luat-o inainte cu H. si l-a tinut tot intr-o fuga pana la lac. Noi am ajuns dupa aproape jumatate de ora. Deci nu era chiar asa obosit, dar avea chef de stat pe malul lacului sa arunce pietre. Am mai ramas toti acolo jumatate de ora, apoi am coborat cu masina si ne-am mai oprit jos pe malul raului langa o casuta darapanata. Am stat la soare inca vreo ora, pruncii la parau sareau de pe o parte pe alta (pana a cazut S in apa si a trebuit sa isi schimbe toate hainele). Pe la 16:30 am pornit spre casa. 


   
   

 

Traseu: Cabana Ciucas - vf Ciucas  - retur  ->  banda rosie

Timp: aprox 3 h urcare cu pauze lungi, 1.5 h coborarea cu pauza mai lunga la lac.








8 dec. 2020

(Hai-Hui cu copiii) Cheile Zanoagei - octombrie 2020

Ne-am intors acasa, dupa doua luni de Maramures. 

Am reintrat in haosul de aici, poluare, aglomeratie, totul pe fuga. Dupa o pauza asa lunga toate acestea sunt mult mai deranjante, decat inainte.


 

Inceput de octombrie si deja m-am saturat de betoane si parc, vreau natura. Am ales sa facem o tura de-o zi pana in Cheile Zanoagei - ceva lejer pentru prunci. 

 

   

 

Am plecat devreme, am ajuns devreme - mai erau doar vreo doua masini parcate pe langa Campingul Zanoaga. Traseul a fost foarte ok pentru prunci - au mers bine, le-a placut partea cu lanturi, le-a placut raul si sa arunce pietre in el. Am ajuns pana la barajul Scropoasa, dar nu au fost incantati prea tare - era si putina apa si era tulbure si urat. De la baraj s-a aglomerat tot mai tare, asa ca ne-am intors rapid la Cascada 7 Izvoare. Atunci au inceput si comentariile lui S. ca nu mai poate, ca a obosit, ca il doare piciorul (inca nu am reusit sa imi dau seama daca il doare de-adevaratelea sau gaseste motive sa ne oprim pentru ca e obosit). La cascada, am coborat pana la rau, ne-am apropiat cat am putut pe pietre de cascada. Pruncii au fost chiar incantati de sariturile de pe o piatra pe alta. 

 

La intoarcere spre masina a fost groaznic - foarte aglomerat. Cu toata pandemia si restrictiile - erau grupuri si de cate 30 de oameni gramada, fara masti, fara distantare, de abia puteai trece de ei pe chei. Era mai aglomerat decat duminica in parc intr-o zi calda de primavara. Clar nu mai calcam pe-aci, poate doar la iarna...

 

Trebuie sa caut trasee lejere pentru prunci si mai putin cunoscute - sau macar mai late, ca sa putem ocoli grupurile si puhoaiele de oameni.