Le-am facut o 'surpriza' pruncilor - cadou de ziua lor de nastere - vizita la Legoland Tinand cont ca amandoi sunt obsedati de Lego, am zis ca e cazul sa mergem acum cat inca cel mare nu devine prea mare pt Legoland. Cred ca e potrivit pana pe la 10-12 ani maxim, dupa cred ca sunt prea mari pentru acest parc (desi erau destui adulti fara prunci acolo :D ).
Am avut bilete pentru 2 zile la Legoland. O zi cred ca era suficienta, cel putin cand am fost noi - in iunie si nu erau cozi atat de mari la atractii (desi din ce am vazut din filmulete timpii de asteptare erau mult mai mari, fata de ce am prins noi). A doua zi am stat doar dimineata in Legoland - si am mers tintit doar la ce nu am vazut cu o zi inainte, plus ce au vrut sa repete pruncii - rollercoasterele in special.
Dupa pranz am plecat la Lego House. Cladirea e superba - facuta in trepte, cu locuri de joaca pe fiecare acoperis. Biletul de intrare era foarte scump - vreo 700 pentru 4 persoane. Daca stiam dinainte, nu cred ca mai intram. A fost interesant doar muzeul cu seturi lego inca de la inceputurile fabricii si niste chestii mari facute din piese lego foarte impresionante (dinozauri, munti etc). Dar salile de joaca si construit (pe diverse teme) nu mi-au placut (adica, avem acasa tona de piese, nu avea rost sa stam acolo si sa nici nu poti sa iti iei constructia cu tine). Am mers pe jos pana la camping - printr-o zona pietonala - cu statui dubioase.
Pana la urma am hotarat ca nu avem alta varianta decat sa ne urmam programul - adica sa mergem la waterparkul Lalandia. L-am indopat pe S. cu pastile, stateam cu ochii pe ceas sa ii dam la timp pastilele si sa nu ii creasca febra .
Waterparkul Lalandia e foarte fain - imens, cu diverse topogane si mari si mici si unele uriase (eu nu am fost pe cele mai mari) - zona pentru copii mai mici foarte faina - cu topogane mici, scari, apa care curgea de sus, galeti care se goleau brusc, bazin de relaxare. Foarte cald si umezeala si a fost cam aglomerat pentru gustul meu. S. nu prea a fost incantat de toate - febra l-a pleostit si dupa cateva ture de balaceala si racorire a adormit la mine in brate pe sezlong.
Cand s-a plictisit R. am iesit din waterpark si am mai bantuit prin mall ca sa treaca timpul - era si un loc de joaca cu trambuline, unde au mai stat pruncii vreo doua ore, cateva magazine. Apoi am mai stat si in aeroport o gramada. Initial trebuia sa plecam pe la 8-9 spre Bucuresti, am plecat aproape la 12 noaptea din Billund.Pe langa Billund mai e WowPark care am inteles ca merita vizitat - topogane, trase prin copaci etc.
Ne-a placut oraselul - in afara de Legoland si Lalandia unde e aglomerat, restul e foarte linisiti - putine masini, case foarte faine, plin de flori, curatenie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu