Am dus pruncii la bunici, noi profitam ca sa iesim la munte. Cei din grup vor chestii lejere dupa atata stat in casa... Le dau mai multe variante usurele, mai ales ca e posibil sa si ploua, iar ei aleg Cheile Zanoagei din Bucegi, pe motiv ca e lejer si aproape de Bucuresti (eu am zis ca e traseu bun de mers cu copiii, dar nu au vrut sa renunte la el... )
Sambata inainte de 9 eram la Cabana Dichiu asteptandu-i pe ceilalti. Am urcat pana pe deal, la bancute si priveliste pana sa vina ei. Foarte faina zona, privelistea, drumul (nu tin minte sa mai fi mers pe el... cel putin nu in ultimii 15 ani).
Cand au venit ceilalti, am plecat la Camping Zanoaga si am pornit pe traseu. Traseu lejer, peisaj fain, pajistea plina de flori, raul printre bolovani, cascade, podete, liber (ca era devreme, cam noros si sanse de ploaie). Ar fi chiar perfect pentru mers cu pruncii.
Am ajuns la lacul Scropoasa, am mers sa vedem si Cheile Orzei - dinspre lac, stiind ca sunt inchise si neaccesibile - si am continuat traseul cautand Cascada 7 Izvoare. Dupa o urcare mai abrupta ne-am dat seama ca am mers aiurea pe traseul spre satul Dobresti, ca ne indepartam de casacada si ca de fapt cascada era la inceputul lacului peste pod, in zona cu cladiri. Asa ca tot traseul s-a facut misto de mine ca i-am dus aiurea prin balarii si ca nu stiam traseul bun.
Ne-am intors, am vazut si Cascada 7 Izvoare - e faina, dar parca ma asteptam la mai mult - "casa" aia strica peisajul.
Am stat la 'picnic' putin mai departe intr-o zona faina cu iarba, doar cat sa mancam un sandwich pentru ca a inceput ploaia curand. Ne-am intors pe cheile Zanoagei la masini. De data asta a fost puhoi de oameni pe chei si plin de masini in zona campingului. Pe la 14:00 eram deja in drum spre casa.
Acasa am aflat ca de fapt Cheile Orzei sunt accesibile, dar din partea cealalta - si traseul spre satul Dobresti era numai bun de ajuns in chei. Dar altadata...
Traseu:
Camping Zanoaga - Cheile Zanoagei - Lacul Scropoasa - baraj - Cascada 7 Izvoare - Cheile Zanoagei - Camping Zanoaga
Marcaj: cruce albastra
Dificultate: usor
Timp: 4h (cu pauze de poze, masa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu