1 decembrie. 4 zile libere. Planuri mari. Speram sa rezerv doua nopti pe undeva la munte si sa facem trasee usoare. Ne-am gandit si razgandit de o gramada de ori, ca mai bine nu rezervam din timp ca cine stie ce se intampla (poate ne carantineaza in Bucuresti sau carantineaza vreo zona de la munte... ). Am zis ca rezervam atunci cu 2-3 zile inainte daca mai gasim ceva. Unii dintre verisorii aveau alte planuri, ceilalti nu au vrut sa mai mearga, deci era exclus sa rezervam singuri o pensiune intreaga.
Am ales sa mergem doua zile la munte, fara cazare - sambata si luni, cu duminica zi de pauza, iar marti sigur era prea aglomerat la intoarcere ca sa merite agitatia. Pana la urma au venit si verisorii care aveau planuri, cand planurile lor au esuat. Pentru sambata am ales Muntele Rosu - in speranta ca e mai putin aglomerat DN1A la dus.
Cand am plecat de-acasa era ceata deasa si deja imi inchipuiam brazii plini de chiciura de pe munte, am luat inclusiv lopatele pentru prunci sa se joace in zapada. Cand am ajuns la cabana Silva, am fost surprinsi de soare, nici o urma de zapada. I-am asteptat pe ceilalti vreo jumatete de ora, ca ei au avut ghinion si au prins toate barierele de la tren pana in Cheia.
Am plecat pe traseu. Speram sa fie mai cu succes decat ultima tura (cu un an inainte S s-a oprit exact la marginea padurii, la 100 m de sosea, unde erau plin de conuri si nu s-a mai miscat de-acolo cateva ore). Au urcat panta super ok, nu ma asteptam sa nu aud comentarii, dar din nou au fost destul de prinsi sa le povesteasca verisorilor despre filme, jocuri etc. Pauza la statia seismologica. Pauze mai sus la vreo trei copaci- sediu (conifere mari, cu ramurile pana jos, numai bune de ascuns de cei de pe poteca si facut sediul spionilor etc).
Mai sus pe Muntele Rosu am dat la umbra si de putina zapada, a inceput atacul copiilor asupra noastra. Am mers mai departe cu glugile pe cap, ca nu stiam cand ne bombardeaza. Apoi S. a cedat, nu mai voia sa urce, desi mai era putin. Iar am avut de insistat, convins, tras de el ca o sa ii para rau daca nu termina, ca mai e putin etc. Pana la urma brusc s-a razgandit si a urcat.
Am mers doar pana la rascruce - nu au mai vrut pana pe vf Gropsoarele.Dar de la rascruce se vedea marea de nori pe cealalta parte de Ciucas. A inceput vantul si frigul, ne-am infofolit si am stat doar putin ca sa nu inghetam.
Coborarea a fost mult mai rapida: cate o oprire scurta la sediile de sub copaci si inca una la final, aproape de cabana Silva, la marginea padurii, unde pruncii si H. au incins un razboi cu conuri cat am mai avut soare. Pe urma spre casa.
Din pacate luni H a fost prea obosit si nu a vrut sa mai mergem la munte, asa ca am ramas cu doar o zi de balaureala din cele trei la care speram eu. Si mi-a parut rau ca nu am rezervat totusi cazare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu